Leş: Când pregătim concepţia pentru achiziţia de elicoptere, trebuie să fim documentaţi cu privire la ce există pe piaţă

Ministerul Apărării Naţionale trebuie să fie foarte bine documentat despre piaţa de elicoptere atunci când pregăteşte asemenea achiziţii, a declarat ministrul Gabriel Leş, vineri, la un eveniment despre NATO.

"Atunci când pregătim concepţia pentru ceea ce înseamnă achiziţia de elicoptere, înlocuirea capabilităţii pe care la momentul acesta o avem, trebuie să fim foarte bine documentaţi de ce există în acest moment pe piaţă", a afirmat ministrul Apărării, despre posibila achiziţie a unor elicoptere produse de Airbus, în condiţiile în care compania respectivă ar fi dat şi "o informare" în acest sens.

Întrebat dacă România are capabilităţile necesare de "a se angaja în misiuni de tip Petersberg", Leş a precizat: "În acest moment avem capabilităţile pe care dumneavoastră le cunoaşteţi şi pe care le ştim cu toţii, dar suntem într-un program de înzestrare foarte ambiţios".

"Să nu uităm, suntem al treilea an consecutiv cu 2% (buget din PIB – n.r.) şi încercăm înlocuirea tehnicii militare, capabilităţilor militare pe care le avem ca militarii noştri să fie cât mai bine echipaţi", a mai declarat ministrul.

Fiind întrebat dacă potenţiala achiziţie a unor elicoptere produse de Airbus este un mesaj îndreptat către una dintre puterile vecine României, Leş a spus: "Nu, noi trebuie să facem aceste achiziţii pentru a înlocui capabilităţile care sunt învechite în acest moment şi pentru ţine pasul cu capabilităţile actuale şi să fim interoperabili cu aliaţii noştri".

"Sunt aspecte care ţin, până la urmă, de ieşirea din uz a capabilităţilor pe care le-am avut până acum ", a completat ministrul.

Gabriel Leş a participat la lansarea campaniei de evenimente publice "România – 15 ani în NATO. 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Nord-Atlantice" şi relansarea, în România, a campaniei de informare publică "#WeAreNATO". AGERPRES/(A – autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres