Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că nu există nicio situaţie în care liberalii vor guverna cu PSD cât este premier sau preşedinte al PNL, adăugând că din primul moment în care a intrat în Parlament a fost un adversar al social-democraţilor.
Premierul a răspuns astfel întrebat cum s-ar poziţiona în eventualitatea unui scenariu privind o guvernare PNL-PSD, pornind de la o declaraţie a liderului PSD Vasile Dîncu referitoare la un sondaj de opinie în rândul social-democraţilor din care a reieşit că aceştia l-ar prefera pe Ludovic Orban la şefia PNL în eventualitatea unui scenariu privind o guvernare comună a celor două partide, şi, respectiv, dacă în cazul în care Cîţu va fi şeful liberalilor PSD ar putea avea cu el o discuţie pe o astfel de temă.
"Niciodată cu mine la guvernare şi la preşedinţia PNL nu vom avea o guvernare cu PSD. Asta este foarte clar, am fost un adversar al PSD din primul moment în care am intrat în Parlament, am avut cele mai multe moţiuni împotriva mea când eram ministru de Finanţe, nu există, pentru mine, nicio situaţie în care vom guverna cu PSD, cât sunt eu premier sau preşedinte al PNL", a declarat Florin Cîţu, joi, într-o conferinţă de presă la CJ Timiş. AGERPRES/ (A – autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
* Ciolacu: E exclusă o alianţă cu PNL dacă această coaliţie se rupe
* Cîţu: PNRR, fără proiecte care se finalizează istoric în şase, şapte, opt ani; reducem birocraţia
* VIDEO Cîţu: Discut zilnic cu ministrul de Interne despre cazul de la Arad; sunt multe echipe implicate în anchetă
* VIDEO Cîţu: Persoanele care s-au tratat acasă, aflate în baza de date DSP, incluse în certificatul COVID
* Cîţu: Toate hotărârile CNSU sunt legale şi de fiecare dată când am fost în instanţă am câştigat
* VIDEO Cîţu susţine dezvoltarea componentei cargo la Aeroportul Internaţional ''Traian Vuia'' din Timişoara
* Premierul Florin Cîţu, la UPT: Cercetarea trebuie să se facă în universităţi, pe bază de competiţie
* VIDEO Cîţu anunţă o ordonanţă prin care autorităţile locale să poată prelua în administrare unele imobile abandonate
* VIDEO Cîţu: Vom demara un program de investiţii pentru drumurile judeţene şi comunale, prioritate au localităţile cu canalizare şi apă
Sursa: Agerpres