Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23 îi invită pe tulceni să i se alăture duminică, 5 septembrie, în cea de-a doua zi a Rowmania Fest, într-un proiect de reamenajare urbanistică a uneia din zonele de intrare în municipiul Tulcea.
Vicepreşedintele asociaţiei, Teodor Frolu, a declarat, pentru AGERPRES, că cea de-a 11-a ediţie a Festivalului internaţional al bărcilor cu vâsle Rowmania va începe sâmbătă, 4 septembrie, pe lacul Ciuperca cu concursul de vâslit în canotci "Descoperă Rowmania!" şi cu vernisajul unei expoziţii a ambarcaţiunilor vechi de pe Dunăre realizată la Casa Avramide, cu sprijinul Institutului Cultural Maghiar.
"Duminică, vom începe ziua la intrarea în Tulcea, în zona dinspre Satul pescăresc, unde, cu ajutorul voluntarilor, vrem să facem o demonstraţie a ce am putea face împreună ca să schimbăm una din intrările în Tulcea. Va fi un experiment interesant şi îi aşteptăm pe toţi cei care vor dori să ni se se alăture în acest experiment de curăţenie, dar şi de design, dar şi într-o lecţie despre natură", a afirmat Teodor Frolu.
A doua zi a Rowmania Fest va continua la ora 14.00, pe lacul Ciuperca, alături de copiii din Chilia Veche, Sfântu Gheorghe şi Sulina care se vor întrece în prima ediţie a concursului "Călăuzele Deltei", iar seara la Gara CFR va avea loc un concert susţinut de trupa Subcarpaţi.
"Duminică seara, avem un eveniment special. Trupa Subcarpaţi va cânta pentru prima oară în Tulcea cu o trupă de aromâni Tumbe şi cu Rusalka, ansamblu al ruşilor lipoveni din Mila 23. Va fi lansat un proiect multicultural despre România. Am ales şi un loc special. Vom transforma gara în cel mai luminos şi spectaculos loc al Tulcei", a mai spus vicepreşedintele asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23.
Rowmania Fest va continua luni, 6 septembrie, cu o conferinţă pe tema dezvoltării durabile organizată în parteneriat cu Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, cu Ministerul Mediului la care vor fi invitaţi guvernatoarea Rezervaţiei, Atena Groza, şi primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie.
Sursa foto: Rowmania/facebook.com
"Vor fi prezentate proiecte care se subscriu acestui concept (dezvoltare durabilă, n.red.), iar eu aştept o prezentare din partea Administraţiei Rezervaţiei despre ce înseamnă să faci protecţie şi dezvoltare economică în acelaşi timp. (…) E un moment cheie pentru Deltă şi pentru România. Va veni un val de finanţări europene pentru care trebuie să fim pregătiţi, fiindcă ele vin pe lucruri foarte speciale, mai ales pe zona de protecţie şi de găsit soluţii inovative şi tehnologii noi de care are nevoie delta, începând de la soluţiile de drum care să nu fie invazive, până la soluţiile de apă curentă sau canalizare despre care ştim că sunt în deficit în multe localităţi din deltă", a afirmat Teodor Frolu.
Rowmania Fest se va încheia luni, 6 septembrie, la ora 14.00, pe faleza Dunării din municipiul Tulcea, de unde va porni caravana Apele Unite ale României, la care sunt invitaţi să participe toţi cei care au mijloace de deplasare pe apă, susţinători ai turismului responsabil.
Caravana va dura patru zile, se va deplasa pe traseul Tulcea-Sfântu Gheorghe, iar prima oprire, va fi în satul Bălteni.
Rowmania Fest a adus la Tulcea concerte de rock, pop şi folk, întreceri pe Dunăre ale comunităţilor de pescari din Deltă în canotcile realizate de Ivan Patzaichin, premierea participanţilor la Turneul internaţional al Dunării, primul concurs european de triatlon pentru copii din România, finala naţională a concursului Descoperă Rowmania, dezbateri şi conferinţe pe teme de dezvoltare locală, momente muzicale tradiţionale, spectacole de fanfară, proiecţii de film, expoziţii de fotografie pe teme apropiate Deltei şi târgul Artizan Eco Delta.
Anul trecut, Rowmania nu s-a mai desfăşurat, din cauza crizei sanitare, însă organizatorii au marcat pe data de 5 septembrie Ziua Deltei şi au padelat pe Dunăre în canotci aproximativ 100 de kilometri, într-un eveniment organizat sub genericul Apele Unite ale României. AGERPRES/(A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa: Agerpres