ŞTIRILE SERII ÎN JUDEŢE – 6 IUNIE

* Ziua Eroilor, celebrată de sărbătoarea Înălţarea Domnului, a fost marcată joi în întreaga ţară prin ceremonii militare şi religioase care s-au desfăşurat la monumentele închinate eroilor neamului, iar în toate lăcaşele de cult au avut loc slujbe de pomenire şi s-au tras clopotele la ora 12,00.

* Peste 150 de copii au fost evacuaţi cu microbuzele, joi, de la o grădiniţă din comuna argeşeană Bascov, unde străzile au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente. Mai multe străzi şi gospodării din comuna argeşeană Bascov au fost inundate, joi, în urma precipitaţiilor abundente, trei persoane fiind evacuate de pompieri dintr-o locuinţă.

* Cinci localităţi din judeţul Timiş sunt afectate de inundaţiile provocate de torenţii de pe versanţi sau de viituri propagate pe cursul râului Bega, iar ca urmare a creşterii cotelor pârâului Miniş şi a râului Bega, în zona localităţii Babşa se acţionează preventiv pentru supraînălţarea digului de protecţie cu saci de nisip.

* Cea mai mare crescătorie de porci din România, cunoscută ca fiind a doua ca mărime din Europa, şi care a fost afectată în august 2018 de virusul pestei porcine africane (PPA), a ieşit din carantina impusă în astfel de cazuri şi şi-a reluat activitatea, potrivit informaţiilor furnizate joi, pentru AGERPRES, de purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Brăila, Dragoş Frigioiu.

* Agenţii care asigură paza deţinuţilor la Penitenciarul Deva nu dispun de tot echipamentul necesar pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu fără riscuri, din dotarea acestora lipsind dispozitivele cu electroşocuri sau vestele antiînjunghiere, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Independent "Vulturul", Nicolae Grosu, în contextul incidentului produs miercuri seara, când un şef de schimb a fost atacat cu o foarfecă de către un deţinut.

* Fostul primar al municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, joi, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru instigare la abuz în serviciu.

* Un puternic incendiu a afectat, joi după-amiază, un depozit de dezmembrări auto din municipiul Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Doi muncitori, care au suferit arsuri minore la nivelul mâinilor, au fost preluaţi de echipaje ale SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Harghita pentru a li se acorda îngrijiri medicale.

* Personalităţi marcante, precum Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Andrei Marga, Alexandru Cistelecan, vor avea lansări de carte şi vor susţine conferinţe la cel mai important eveniment cultural din Alba dedicat cărţii, Târgul de Carte "Alba Transilvana", ajuns la cea de-a XII-a ediţie şi care are loc de joi până sâmbătă la Alba Iulia la Casa de Cultură a Sindicatelor. La Târg este aşteptat vineri şi preşedintele Klaus Iohannis, care îşi va prezenta cartea "EU.RO. Un dialog deschis despre Europa". AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: Agerpres