* Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a anunţat vineri, în cadrul unei şedinţe de îndată a Consiliului Local Municipal, că se pregăteşte ce-a de patra licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a Cazinoului, monument arhitectonic inclus pe lista celor mai periclitate monumente de patrimoniu european.
* Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat că, începând de vineri, utilizatorii de smartphone-uri pot folosi în mod nelimitat şi gratuit internetul în autobuze şi tramvaie. Conform sursei citate, persoanele care preferă călătoria cu mijloacele de transport în comun din Iaşi se pot bucura deja de un oraş "smart", în care serviciile publice pot fi folosite cu uşurinţă graţie soluţiilor tehnologice moderne.
* Zece medici şi două asistente au primit, vineri, locuinţe din partea Primăriei Alexandria, într-un bloc ANL a cărui construcţie a fost începută în anii '90. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, 14 unităţi locative – nouă garsoniere şi cinci apartamente cu două camere au fost repartizate medicilor care lucrează în Alexandria, însă doar 12 cadre medicale au solicitat o locuinţă de la primărie, respectiv 10 medici şi două asistente.
* Mai multe grădiniţe şi şcoli gimnaziale de la sate se vor desfiinţa din cauza numărului tot mai redus de copii, potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Olt, Adrian Bărbulete, care a precizat că majoritatea respectivelor structuri de învăţământ nu au funcţionat în acest an şcolar. El a adăugat că, în toate cele opt cazuri, clădirile vor fi ţinute în conservare şi, dacă va creşte în timp numărul de copii, ele se pot fi reînfiinţa.
* Doi asistenţi de la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu, fotografiaţi în timp ce s-ar fi tuns în sala de mese, vor fi sancţionaţi cu reducerea salariului de bază cu 10% pe două luni, a declarat vineri, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Gigel Capotă. Conducerea SJU Târgu-Jiu a dispus, zilele trecute, verificări în cazul unor salariaţi fotografiaţi în timp ce s-ar fi tuns într-o secţie a unităţii medicale.
* Medicul care ar fi refuzat să consulte o pacientă, scriind în foaia de observaţie nemulţumirile sale legate de salariu şi de lipsa de personal, va fi sancţionat cu reducerea salariului de bază cu 10% pe trei luni, a declarat vineri, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu, Gigel Capotă. "Astăzi am primit raportul de cercetare disciplinară prealabilă în legătură cu doamna doctor Vlad. Am aprobat propunerea Comisiei de cercetare disciplinară şi am dispus sancţionarea doamnei doctor Elena Vlad cu reducerea salariului de bază cu 10% pe trei luni", a precizat Gigel Capotă.
* Un cercetător clujean face parte dintr-o echipă internaţională multidisciplinară ce efectuează studii asupra paleoclimei, ale cărei analize au arătat că eliberarea rapidă a dioxidului de carbon din Oceanul Antarctic a ajutat la încheierea ultimei perioade glaciare, rezultatele făcând obiectul unui articol ce a fost publicat în cunoscuta revistă Nature. Dan Constantin Niţă este expert în datarea bazată pe dezechilibrele din seriile uraniului şi analize izotopice de mare precizie cu ajutorul spectrometriei de masă de înaltă rezoluţie. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa: Agerpres