* Primăria Sfântu Gheorghe va oferi locuri de cazare gratuite pentru pelerinii care vor fi prezenţi pe 1 iunie, la Miercurea Ciuc, cu ocazia vizitei Papei Francisc, a declarat joi, primarul municipiului, Antal Arpad. Potrivit edilului, municipalitatea va pune la dispoziţia acestora circa 2.000 de locuri de cazare în sălile de sport din municipiu, urmând să identifice şi alte posibilităţi de găzduire.
* Peste 120 de prosoape unicat din zona Covurluiului, aflată în centrul judeţului Galaţi, pot fi văzute, începând de joi, în cadrul expoziţiei "Ştergarul, între simbol şi utilitate", realizată în urma cercetărilor efectuate de specialiştii Serviciului Cercetare, Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare a Centrului Cultural Dunărea de Jos, în cadrul programului "Pomul Vieţii". Potrivit organizatorului evenimentului, etnograful Paul Buţa, cercetarea s-a derulat pe parcursului anului 2018 şi a inventariat şi evaluat peste 500 de ştergare, din care au fost selectate 120 cele mai valoroase, pentru a fi prezentate publicului vizitator.
* Numărul şomerilor înregistraţi la finalul anului trecut, în judeţul Buzău, a fost de 12.474, din care 1.531 beneficiari de indemnizaţie de şomaj, restul fiind şomeri neindemnizaţi, beneficiari ai Legii 416/2001, privind venitul minim garantat. Potrivit directorului AJOFM Buzău, Ionel Tociu, în anul 2018, rata şomajului, în judeţul Buzău, a înregistrat cea mai mare scădere din ultimii şase ani, ajungând la 7,21%, la 31 decembrie.
* Contractul de modernizare a Stadionului Municipal din Alexandria, proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), în valoare de 48.075.291 lei, a fost semnat joi, în prezenţa secretarului de stat în cadrul MDRAP, Adrian Gâdea, şi a directorului CNI, Manuela Pătrăşcoiu. Proiectul va fi implementat în 18 luni, perioadă după care noul Complex Sportiv Stadion Municipal Alexandria va putea găzdui meciuri din Liga I.
* Medicii şi voluntarii care au fost în şcolile din judeţul Sibiu şi din municipiul reşedinţă să-i înveţe pe copii cum să se spele corect pe mâini susţin că nu toţi copiii beneficiază de săpun, în unele şcoli părinţii dând bani să se cumpere cele necesare pentru igienă, deşi este epidemie de gripă. Medicii de la Spitalul de Pediatrie au anunţat, joi, că vor relua, din 1 martie, instruirea elevilor sibieni privind spălarea corectă a mâinilor. "Instructajul va fi reluat începând din 1 martie", a anunţat medicul Ciprian Şofariu de la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, joi, într-o conferinţă de presă.
* Cetăţenii Republicii Moldova aflaţi la Galaţi îşi pot exercita dreptul de vot pe 24 februarie, când în ţara vecină au loc alegeri parlamentare şi referendum republican consultativ, la secţia de votare deschisă în incinta Universităţii Dunărea de Jos, se arată într-o informare transmisă joi de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea.
* Echipajul pirotehnic al Detaşamentului Giurgiu a intervenit joi pentru asanarea de muniţie în satul Podul Doamnei, judeţul Giurgiu, după ce o grenadă defensivă din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperită în cimitir. "În satul Podul Doamnei, comuna Clejani, a fost descoperită joi în cimitir, în timpul unor lucrări de curăţare şi degajare a vegetaţiei uscate, o grenadă de mână defensivă din timpul conflictelor armate, cel mai probabil din cel de- Al Doilea Război Mondial", a informat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.
* Un ceremonial militar a fost organizat în cursul zilei de joi la Palatul Oştirii din Iaşi cu ocazia repatrierii echipei AIAT, rotaţia a VIII-a, din teatrul de operaţii Afganistan. Echipa formată din ofiţeri s-a aflat timp de şase luni în Afganistan, perioadă în cadre a fost condusă locotenent colonelul Marian Marius şi şi-a îndeplinit obiectivele la cel mai înalt standard. Army Institutional Adisory Team reprezintă o echipă multinaţională, ce are ca scop principal instruirea şi consilierea la nivel instituţional al partenerilor din armata şi poliţia afgană, în diferite domenii precum personal, operaţiuni şi instrucţie, logistică, comunicaţii şi informatică. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa: Agerpres