* Echipamente în valoare de peste 100.000 euro au fost donate Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş de către organizaţia Salvaţi Copiii, în urma unei campanii de strângere de fonduri realizată cu sprijinul clienţilor librăriei online Libris.
* Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a făcut public faptul că a propus spre sancţionare un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila care a trimis un pacient la farmacie să îşi ia medicamente, fără măcar să verifice dacă respectivele medicamente se găsesc în depozitul spitalului.
* O modernă bază sportivă, investiţie cu fonduri guvernamentale de peste 18 milioane de lei, va fi amenajată în oraşul Zărneşti, judeţul Braşov, pe amplasamentul vechiului complex sportiv ce a aparţinut uzinei de biciclete Tohan, neutilizat şi lăsat în paragină de mai bine de trei decenii.
* Trei noi sisteme de irigaţii din judeţul Botoşani ar putea fi repuse în funcţiune în cursul anului 2019, se arată într-un raport de activitate întocmit de Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare Moldova Nord din cadrul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).
* Un vagon cu care au fost deportaţi evreii la lagărele de concentrare şi exterminare Auschwitz – Birkenau a fost expus luni în gara din municipiul Satu Mare, în cadrul unei expoziţii de aducere a aminte a tragediilor care au avut loc în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Preşedintele Comunităţii Evreieşti Satu Mare, Adrian Beşa, a declarat că aceste expoziţii sunt necesare pentru ca "trecutul bunicilor să nu devină viitorul nepoţilor noştri".
* Un număr de 30 de militari din cadrul Garnizoanei Buzău vor ajuta timp de trei luni la mutarea a 450 de tone de cărţi şi 200 de tone de mobilier de la sediul vechi a Bibliotecii judeţene "V. Voiculescu" din municipiu la noul sediu amplasat într-un mall. Acţiunea are în vedere restaurarea cu fonduri europene a clădirii actuale a bibliotecii, monument istoric.
* Societatea Jurnaliştilor "Dunărea de Jos" (SJDJ) din Galaţi a organizat, luni, în foaierul Teatrului Dramatic Fani Tardini din localitate, vernisajul celei de-a VII-a ediţii a expoziţiei "1 Aprilie- Ziua Politicianului", care cuprinde peste 500 de afişe şi materiale electorale. Inedita expoziţie prezintă peste 400 de afişe şi flayere şi peste 100 de alte materiale electorale folosite în toate cele 23 scrutinuri naţionale.
* Bursa de peşte de la Tulcea care va funcţiona sub numele de Centru principal de vânzare a peştelui a înregistrat primele două tranzacţii, astfel că România nu va plăti sancţiuni pentru nefuncţionalitatea proiectului finanţat din fonduri europene, a declarat pentru AGERPRES directorul general al Autorităţii de Management a Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM), Ciceronis Cumpănăşoiu.
* Peste 50 de poliţişti, jandarmi şi pădurari au luat parte, luni, la căutarea urmăritului naţional din judeţul Arad care, în urmă cu o săptămână, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru împuşcarea unui pădurar, dar se sustrage executării pedepsei, autorităţile urmând să folosească şi un deltaplan în încercarea de localizare a bărbatului. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Salvati Copiii Romania / Facebook
Sursa: Agerpres