ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI – 29 IANUARIE

* Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, înaintea participării la reuniunea Asociaţiei Municipiilor din România, consacrată alocărilor bugetare din administraţia publică locală, că orice diminuare a veniturilor Capitalei va afecta serviciile publice şi investiţiile. Firea şi-a exprimat totodată speranţa că deciziile se vor lua cu gândul la cetăţeni, fără să reprezinte 'pedepse politice'. Ea a anunţat că, în cursul zilei de miercuri, va avea o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului şi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Energie pe tema RADET.

* Vicepreşedintele PNL Bucureşti Gabriel Dumitraşcu i-a propus primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, constituirea unui grup de lucru la nivelul municipalităţii în vederea stabilirii unui program real de modernizare a RADET.

* Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, a declarat, la finalul reuniunii AMR, că membrii organizaţiei au hotărât să solicite Ministerului Finanţelor ca cel puţin o treime din bugetul naţional să revină administraţiei publice locale.

* Europarlamentarul Cristian Preda a anunţat că a aderat la PLUS la invitaţia lui Dacian Cioloş, precizând, însă, că nu va candida la alegerile pentru Parlamentul European, dar va sprijini candidaţii acestui partid.

* Fostul premier Mihai Tudose, preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Brăila, a anunţat că a demisionat din PSD şi se va alătura formaţiunii Pro România.

* Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat că sunt false informaţiile conform cărora bugetul pe 2019 nu s-ar fi închis dacă nu era adoptată Ordonanţa de urgenţă nr. 114/2018, subliniind că ordonanţa a avut toate avizele şi că 's-a încercat din foarte multe zone să blocheze acest act normativ'.

* Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri un proiect de hotărâre referitor la programul pentru şcoli al României în perioada 2017-2023, care stabileşte, printre altele, că elevii pot consuma mai mult de o porţie din produsele acordate gratuit, fructe, lapte şi produse de panificaţie, ca urmare a redistribuirii produselor neconsumate.

* Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că a convocat acest for legislativ în prima sesiune ordinară din acest an, sâmbătă urmând să aibă loc o şedinţă a Birourilor permanente reunite pentru a stabili calendarul pentru dezbaterea şi aprobarea proiectului bugetului de stat pentru 2019 în Parlament. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: Agerpres