ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI – 25 IANUARIE

* Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, cel care exercită în perioada vacanţei parlamentare atribuţiile preşedintelui acestui for, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile regulamentare de convocare a unei sesiuni extraordinare şi că este imposibil să se dea curs solicitării Opoziţiei în acest sens. "Reprezentanţii Opoziţiei din Camera Deputaţilor demonstrează încă o dată că sunt preocupaţi mai mult de sporirea imaginii publice decât de realizarea de lucruri concrete, bazate pe respectarea prevederilor regulamentare şi constituţionale. Mai mult, aceştia dovedesc necunoaşterea parcursului legislativ necesar pentru adoptarea legilor", a arătat Iordache, într-un comunicat transmis AGERPRES.

* Liberalii vor sesiza Avocatul Poporului în cazul emiterii unei ordonanţe de urgenţă privind contestaţia în anulare a sentinţelor date de completurile de cinci judecători de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ilegal constituite, a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

* Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că MS aşteaptă comunicatul Institutului Naţional de Sănătate Publică, iar în cazul în care acesta va indica pentru a treia săptămână consecutiv că numărul de cazuri diagnosticate este mare decât numărul de cazuri estimate va fi declarată epidemie de gripă în România.

* Guvernul a decis numirea lui Ion Mihai în funcţia de şef al Consulatului General al României de la Haifa (Israel).

* PNL Bucureşti solicită primarului Capitalei, Gabriela Firea, un plan de urgenţă pentru modernizarea sistemului de termoficare şi demiterea administratorilor RADET. "PNL filiala Bucureşti cere doamnei primar Gabriela Firea un plan urgent de investiţii şi modernizarea sistemului de termoficare şi demiterea de urgenţă a celor doi administratori RADET – judiciar şi special -, care nu au reuşit de aproape doi ani şi jumătate să propună un plan de reorganizare viabil şi apoi adoptarea şi aprobarea planului bazat pe obiective concrete", a declarat preşedintele filialei, Cristian Buşoi.

* DNA a cerut, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnarea fostului primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre la o pedeapsă maximă de 12 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în dosarul "Polaris". AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: Agerpres