ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI – 21 IUNIE

* Bugetul Municipiului Bucureşti pe anul 2019 urmează să fie diminuat cu 608 milioane lei, conform proiectului de rectificare bugetară care figurează pe ordinea de zi a şedinţei din 26 iunie a Consiliului General. Reducerea cea mai semnificativă apare la capitolul 'Energie termică', subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif urmând să fie diminuate cu 300 de milioane de lei, de la un total de 800 de milioane. Primarul general, Gabriela Firea, apreciază că bugetul Capitalei a fost "victima pedepsei politice" şi îşi exprimă speranţa că această greşeală va fi îndreptată de către cei care au "pârghiile executive necesare".

* Autorii atacurilor cibernetice de la spitale ar fi de origine chineză, potrivit Centrului Naţional Cyberint al Serviciului Român de Informaţii (SRI). Mai multe spitale din ţară – ''Victor Babeş'' din Capitală, precum şi din Huşi, Dorohoi şi Alba – au fost zilele acestea ţinta unor atacuri cibernetice, fiind afectate de ransomware-ul BadRabbit 4.

* Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene a încheiat 90 de dosare legislative, arătând că mulţi au fost surprinşi de acest lucru, deoarece se aşteptau ca mandatul României să fie unul mediocru. El a susţinut, la Bruxelles, o declaraţie comună cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker.

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, vineri, achitarea lui Eugen Stoina, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, trimis în judecată de Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie pentru săvârşirea infracţiunii sustragere de la prelevarea de mostre biologice, după ce a consumat băuturi alcoolice şi a produs un accident rutier.

* Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au admis o plângere depusă de Darius Vâlcov şi au revocat controlul judiciar dispus împotriva lui de procurorii DIICOT în dosarul în care este cercetat pentru publicarea protocolului de colaborare între SRI şi Parchetul General.

* Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut o vizită inopinată la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", pavilionul Zerlendi, în urma sesizărilor primite din partea unor pacienţi care reclamă condiţiile proaste din unitatea medicală, ea promiţând că va lua urgent măsuri pentru ca situaţia să fie remediată. "Am trăit o dezamăgire foarte mare, am avut senzaţia că m-am întors în timp", a afirmat ea.

* Bucureştenii sunt invitaţi sâmbătă şi duminică, între orele 10,00 – 20,00, în Parcul Grădina Icoanei, la târgul de Sânziene al ''Grădinii cu Artişti''. AGERPRES/(AS – editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: Agerpres