ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI – 18 MARTIE

* Augustin Lazăr a anunţat că îşi va depune candidatura pentru un nou mandat de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

* Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile de şef al Camerei Deputaţilor, pentru perioada 16 – 24 martie, lui Florin Iordache, vicepreşedinte al acestui for. "În perioada 16 – 24 martie 2019 atribuţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor", se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial. Liviu Dragnea se află internat într-o clinică privată, după ce a acuzat dureri de spate.

* Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că în privinţa alegerii primarilor în două tururi de scrutin trebuie realizată "o discuţie mai largă" la care să participe toate partidele parlamentare. "Trebuie o discuţie mai largă la care să participe toate partidele parlamentare. Probabil că da, când o să hotărâm ca acest subiect să intre în discuţia politică a Parlamentului vom lua legătura şi cu cei de la UDMR pentru a ne coordona, dacă sunt şi ei interesaţi pe acest subiect", a spus Tăriceanu, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă ALDE va cere şi sprijinul UDMR pentru a promova alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

* Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a care au participat la proba de Limba şi literatura română din cadrul simulării Bacalaureatului au avut de rezolvat cerinţe pe baza unor texte de Ioan Slavici, Cella Serghi, Ion Barbu şi Tudor Arghezi.

* Ministrul român al Sănătăţii, Sorina Pintea, şi omologul său ungar, Miklos Kasler, au convenit, la Budapesta, încheierea unui Memorandum de înţelegere între cele două ministere privind transplantul de plămâni.

* PMP se va prezenta la alegerile europarlamentare cu o listă formată doar din lideri ai partidului şi aşteaptă ca Traian Băsescu să ia o decizie în privinţa candidaturii sale la acest scrutin, a declarat preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.

* Fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. În acelaşi dosar, instanţa a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Lucian Colţea, cetăţean american, deoarece acesta a decedat. Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă i-a respins apelul lui Rizea şi a menţinut condamnarea dată de instanţa de fond. Rizea are de plătit suma de 300.000 de euro.

* Fostul procuror şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că nu este un om perfect, însă nu a încălcat niciodată legea. Kovesi a fost audiată luni la Instanţa supremă într-un proces în care Inspecţia Judiciară contestă un ordin prin care fosta şefă a DNA a desemnat-o pe consiliera sa, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la DNA Suceava şi DNA Iaşi. Inspecţia Judiciară o acuză pe Kovesi de abateri disciplinare, pe motiv că nu avea voie să desemneze un judecător să controleze activitatea unor procurori. AGERPRES/(autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: Agerpres