ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI – 13 IUNIE

* Acordul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României a fost semnat la Palatul Cotroceni de liderii PNL, USR, PRO România şi PMP. "Această semnare nu reprezintă un pas prin care vrem să excludem pe alţii. (…) Lista semnatarilor rămâne deschisă. Este posibil ca pe parcurs şi alţii să revină la lucruri mai bune şi vreau să păstrăm poarta deschisă tuturor politicienilor care vor să construiască o Românie mai bună", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

* Preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că nu a fost invitată la ceremonia de la Palatul Cotroceni unde s-a semnat Acordul Politic. "Nu am fost invitată, probabil s-a luat în calcul şi declaraţia pe care am făcut-o în legătură cu acest pact. (…) Noi am spus că vrem să depunem anumite amendamente şi atâta timp cât amendamentele noastre nu se regăsesc în pact nu avem de ce participa la semnarea acestuia", a spus Dăncilă. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că PSD a refuzat, prin răspunsurile date în media, să semneze Acordul, el afirmând că social-democraţii "aveau mai multe amendamente decât articole" la acest pact.

* Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a anunţat că a renunţat la mandatul de europarlamentar. Ponta a precizat că a informat AEP că renunţă la mandatul de europarlamentar, astfel că reprezentanţii PRO România în PE vor fi Corina Creţu şi Mihai Tudose.

* Preşedintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a anunţat că a decis să candideze la şefia partidului, la Congresul din 29 iunie, fără a veni alături cu o anumită echipă, ea afirmând că ar fi "o abordare incorectă faţă de toate colegele şi toţi colegii". Totodată, ea a arătat că pentru desemnarea candidatului partidului la alegerile prezidenţiale se va face un alt congres, probabil la finalul lunii iulie, iar cei care doresc să candideze vor fi incluşi în sondaje de opinie. AGERPRES/(editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres