* Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost suspendată de preşedintele Klaus Iohannis, urmând să fie reluată pe data de 19 decembrie.
* Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a aprobat proiectul legii sistemului unitar de pensii, preşedintele comisiei, Adrian Solomon, anunţând că proiectul urmează să intre în şedinţa de miercuri a plenului Camerei Deputaţilor. S-au înregistrat 14 voturi "pentru", 5 – "împotrivă" şi o abţinere.
* Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat că proiectul legii pensiilor, aşa cum a ieşit de la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, are elemente bune pentru cei care se află astăzi în pensie, însă, pe de altă parte, este o lege care sancţionează generaţiile viitoare.
* Curtea Constituţională a României a amânat pentru joi decizia în ceea ce priveşte sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Pe 28 noiembrie, în şedinţă publică a CCR, au fost prezentate punctele de vedere ale Parlamentului şi Ministerului Public.
* Premierul Viorica Dăncilă va prezenta miercuri, la ora 14,00, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, priorităţile preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, după şedinţa Birourilor permanente reunite.
* Consiliul Superior al Magistraturii precizează că decizia Curţii Constituţionale a României privind conflictul juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a vizat exclusiv situaţia completurilor de 5 judecători de la Instanţa supremă.
* Partidul Naţional Liberal va depune, alături de celelalte formaţiuni din Opoziţie, până la sfârşitul acestei săptămâni, moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Sursa: Agerpres