ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI – 11 APRILIE

*** Spitalul Universitar de Urgenţă Elias nu a utilizat materiale neconforme care să pună în pericol siguranţa pacienţilor, a anunţat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Silvius Negoiţă. Precizările vin după ce au apărut mai multe informaţii legate de neconformitatea unor materiale sanitare utilizate în blocul operator Ortopedie. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, pentru AGERPRES, că va trimite Corpul de control la Spitalul Elias din Capitală, în urma unei sesizări privind anumite materiale folosite în blocul operator – Ortopedie.

*** Preşedintele Klaus Iohannis a început consultările cu partidele parlamentare privind situaţia din Justiţie.

* PNL este alături de preşedintele României şi susţine "cu toată forţa" reuşita referendumului, a declarat liderul partidului, Ludovic Orban, la finalul consultărilor.

* USR susţine deplin şi neechivoc referendumul, a informat şi liderul acestui partid, Dan Barna.

* PMP i-a propus preşedintelui Klaus Iohannis ca la referendum să existe şi o întrebare care să vizeze fie reducerea numărului de parlamentari, fie eliminarea pensiilor speciale, fie revenirea la alegerea primarului în două tururi, a anunţat liderul partidului, Eugen Tomac.

*** Numărul persoanelor care au murit, în acest sezon, din cauza gripei a ajuns la 196, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Potrivit INSP, ultimul caz confirmat cu virus gripal tip A a fost înregistrat la o fetiţă în vârstă de 11 ani, din judeţul Iaşi.

*** Sistemul anti-rachetă Aegis Ashore instalat în cadrul Bazei Militare 99 Deveselu va parcurge un proces de actualizare, planificat anterior, în conformitate cu deciziile adoptate la nivel NATO şi cu acordul bilateral încheiat între România şi Statele Unite ale Americii. În perioada planificată pentru executarea lucrărilor la Deveselu, care va dura câteva săptămâni, NATO va asigura o capacitate alternativă de apărare împotriva rachetelor balistice, prin desfăşurarea în ţara noastră a unui sistem de apărare anti-rachetă Terminal High Altitude Air Defence (THAAD), aparţinând SUA, a informat MApN.

*** Poliţiştii antidrog din Bucureşti şi procurorii DIICOT au efectuat două percheziţii în urma cărora au fost ridicate 25 de kilograme de droguri de risc şi un sistem de întreţinere a culturii indoor şi outdoor de canabis.

*** Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, vineri, în Portul Constanţa, nave militare participante la exerciţiul NATO 'Sea Shield 2019'.

*** Un amplu exerciţiu la metroul bucureştean se va desfăşura vineri, în jurul orei 1,00, a informat IGSU. Scenariul exerciţiului, care va avea loc la staţia de metrou Piaţa Romană, prevede mai multe explozii care produc avarii la două garnituri de metrou, aproximativ 200 de persoane fiind surprinse în interior. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa: Agerpres