Principalele evenimente care vor avea loc în săptămâna 4 – 10 martie:
*** Premierul Viorica Dăncilă va fi prezentă luni în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", la dezbaterea intitulată "Opriţi Ordonanţa Lăcomiei, ordonanţa care bagă România în faliment". Principala temă este OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
Solicitarea audierii premierului în plenul Camerei a venit de la PNL.
"PNL declară război total împotriva 'ordonanţei lăcomiei' Guvernului Dăncilă şi o cheamă pe Viorica Dăncilă la audieri în Parlament la 'Ora prim-ministrului'. Am înregistrat astăzi solicitarea ca prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, să vină la audieri în plenul Camerei Deputaţilor, tocmai pentru că dorim să purtăm o dezbatere fundamentată care să conducă la oprirea Ordonanţei 114", a afirmat marţi liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.
Potrivit liberalilor, este vital ca OUG 114 să fie oprită, pentru că, spun ei, ''efectele se vor simţi în toate categoriile sociale, fiecare cetăţean al acestei ţări va fi obligat să plătească taxe şi impozite la nivelul maxim, fiecare cetăţean va ajunge să plătească facturi mai mari la energie electrică, gaze şi energie termică, fiecare român care are împrumuturi la bănci va ajunge să plătească mai mult pentru creditul luat şi, de asemenea, să sufere consecinţele restrângerii creditării, fiecare român va ajunge să plătească abonamente mai mari pentru tv, internet şi alte sisteme de comunicaţii, fiecare român care şi-a pus speranţa că va avea o siguranţă în privinţa pensiei pe care o va lua îşi vede năruit acest vis, întrucât ordonanţa distruge Pilonul 2 de pensii".
Surse parlamentare au afirmat marţi că eventuale modificări ale OUG 114/2018 vor fi anunţate pe 4 martie de premierul Viorica Dăncilă în plenul Camerei Deputaţilor, la ''Ora prim-ministrului''.
*** Prima etapă de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019 – 2020 începe pe 4 martie şi se încheie pe 22 martie, a anunţat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Procedura de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar viitor este similară celei aplicate în anul şcolar anterior, nefiind aduse modificări semnificative metodologiei.
În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019 inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de şase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019 inclusiv pot fi înscrişi în învăţământul primar dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
*** Moţiunea simplă intitulată "Tudorel Toader şi PSD – ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie", iniţiată de 91 de deputaţi PNL şi USR, va fi citită şi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor marţi, iar votul final va fi dat miercuri.
Decizia a fost luată miercuri de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
"Este o moţiune prin care vă solicităm să încetaţi războiul murdar împotriva Justiţiei. Are şi un titlu elocvent – 'Tudorel Toader şi PSD – ALDE, luaţi mâinile murdare de pe Justiţie'. Vă reamintim că 'Justiţie în slujba cetăţeanului' a fost sloganul de care v-aţi folosit în campania electorală, slogan care trebuia să se regăsească şi în programul de guvernare – capitolul Justiţie -, un program de guvernare pe care nu l-aţi respectat întru totul. (…) Doar trei din 31 de puncte din acest program de guvernare au fost parţial îndeplinite de către cei care s-au succedat la Ministerul de Justiţie", declara, săptămâna trecută, în plenul Camerei, deputatul liberal Ioan Cupşa, la depunerea moţiunii simple.
*** Curtea Constituţională a României va discuta miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii bugetului de stat pe anul 2019.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis pe 22 februarie CCR o sesizare de neconstituţionalitate privind Legea bugetului pe acest an.
În documentul transmis CCR, preşedintele arată, printre altele, că legea bugetului a fost adoptată cu încălcarea rolului şi atribuţiilor Consiliului Fiscal, care trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare.
Şeful statului spune că nu a fost respectată nici atribuţia Consiliului Fiscal de a emite o opinie cu privire la declaraţia de conformitate semnată de prim-ministru şi ministrul Finanţelor Publice.
El invocă şi adoptarea acestei legi cu încălcarea principiilor şi reglementărilor privind responsabilitatea fiscal-bugetară.
Potrivit lui Iohannis, în fişa parcursului legislativ al Legii bugetului de stat pe anul 2019 nu se regăseşte o declaraţie de răspundere a premierului şi a ministrului de Finanţe, aşa cum prevede legislaţia.
Klaus Iohannis susţine, totodată, că raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2019, inclusiv proiecţia acesteia pe anii 2020 – 2022, a fost depus de către Guvern, conform obligaţiei sale legale, însă acesta se fundamentează pe o situaţie care ignoră evoluţiile la nivelul economiei mondiale şi europene.
*** Mariza va concerta miercuri la Sala Palatului din Bucureşti. Evenimentul face parte din turneul de promovare a celui mai recent album, "Mariza", lansat în 2018.
*** Laura Codruţa Kovesi a fost citată, pe 7 martie, la Secţia de investigare a magistraţilor, pentru a fi audiată în dosarul în care fosta şefă a DNA este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.
Kovesi a mai fost chemată pe 15 februarie în acest dosar, însă ea nu a fost audiată atunci, deoarece a cerut revocarea procurorului de caz, Adina Florea, dar şi a şefului Secţiei, Gheorghe Stan, motivul fiind "afectarea imparţialităţii". Cererea de recuzare a Adinei Florea a fost respinsă în aceeaşi zi de Gheorghe Stan, după care procurorul general Augustin Lazăr a respins şi recuzarea lui Gheorghe Stan.
Dosarul în care este acuzată Laura Codruţa Kovesi a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie. Ghiţă susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea lui Nicolae Popa cu un avion din Indonezia, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.
În această săptămână, Laura Codruţa Kovesi a fost audiată de comisiile CONT şi LIBE din Parlamentul European pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european. Ea s-a clasat pe prima poziţie între candidaţi după votul dat separat de ambele comisii. Propunerea rezultată din votul Comisiei LIBE şi din recomandarea Comisiei CONT va fi trimisă Conferinţei Preşedinţilor (preşedintele PE şi liderii grupurilor politice) de către preşedintele Comisiei LIBE. Tot pe data de 7 martie, ei vor decide paşii de urmat în această procedură, înaintea negocierilor cu Consiliul UE. AGERPRES/ (redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Sursa: Agerpres