Olt: Fermierii au strâns mai mult de o jumătate din recolta de floarea-soarelui; producţia medie – 2.400 kg/ha

Fermierii din judeţul Olt au recoltat floarea-soarelui pe mai mult de o jumătate din suprafaţă, iar producţia medie este de 2.400 kilograme pe hectar, mai mare faţă de cea obţinută anul trecut, când a fost 1.700 kilograme pe hectar.

Potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene Olt, Gabriela Andronie, suprafaţa cultivată cu floarea-soarelui în judeţ este de 86.376 de hectare şi fermierii au efectuat recoltarea pe 51.300 de hectare.

Totodată, fermierii au început recoltarea porumbului, cultivat pe o suprafaţă totală de 92.000 de hectare. La porumb, recoltat pe aproximativ 25% din suprafaţă, producţia medie este 4.000 de kilograme de boabe pe hectar, de asemenea mai mare faţă de cea obţinută în anul 2020, când a fost de 3.000 de kilograme pe hectar.

Gabriela Andronie a menţionat că este în derulare campania de pregătire a terenurilor şi însămânţări de toamnă, astfel că până acum a fost însămânţată cu rapiţă o suprafaţă de aproximativ 2.000 de hectare. AGERPRES/(AS – autor: Cristina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: Agerpres