Caracterul dinamic al relaţiilor bilaterale româno-chineze a fost subliniat, marţi, de către ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, în contextul împlinirii a 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, cu ocazia primirii ambasadorului agreat al Republicii Populare Chineze, Jiang Yu, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, a informat MAE.
România şi R. P. Chineză sărbătoresc anul acesta 70 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi 15 ani de la stabilirea Parteneriatului Amplu de Prietenie şi Cooperare, astfel fiind exprimat interesul pentru intensificarea dialogului politic, atât la nivel înalt, cât şi pe linia Ministerelor Afacerilor Externe din cele două state, precum şi pentru marcarea evenimentelor aniversare, în ambele state, printr-o suită de evenimente de diplomaţie publică, se arată într-un comunicat transmis de MAE.
Potrivit sursei citate, discuţiile au prilejuit trecerea în revistă a cadrului juridic bilateral între România şi R. P. Chineză, aspecte ale unor proiecte de cooperare sectorială bilaterală sau asumate de România în formatul de cooperare 16+1 / Europa Centrală şi de Est – R. P. Chineză, precum şi modalităţi de impulsionare a schimburilor inter-umane, inclusiv pe linie de turism, tineret, relaţii directe între universităţi, inovare şi dezvoltare tehnologică.
Ambii oficiali au fost de acord cu privire la oportunităţile de intensificare şi dezvoltare a schimburilor comerciale bilaterale, încurajând, totodată, dialogul la nivel local, între autorităţile din cele două state şi, respectiv, la nivelul mediilor de afaceri, precum şi participarea activă la misiuni economice, târguri şi expoziţii internaţionale tematice, pe ambele sensuri.
Întrevederea a prilejuit o evaluare de ansamblu a relaţiilor UE-China, inclusiv din perspectiva mandatului Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene în semestrul I 2019.
Totodată, în cadrul întrevederii au fost discutate aspecte ale cooperării dintre cele două state la nivelul ONU, inclusiv în ceea ce priveşte susţinerea reciprocă de candidaturi. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.mae.ro
Sursa: Agerpres