Galaţi: Grădină Senzorială pentru copiii cu nevoi speciale, la Fundaţia Inimă de Copil

Peste 30 de copii cu nevoi speciale vor beneficia de Grădina Senzorială înfiinţată la sediul Centrului de Recuperare şi Reabilitare al Fundaţiei Inimă de Copil din Galaţi, informează, marţi, reprezentantul asociaţiei, Marius Ţuca.

Potrivit acestuia, Grădina Senzorială a fost realizată în cadrul proiectului "Emoţii, culoare, senzaţii, echilibru şi 'unbutu' pentru copiii cu dizabilităţi', finanţat prin programul "În stare de bine", susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Investiţia a fost realizată cu ajutorul părinţilor, voluntarilor şi personalului din cadrul Fundaţiei Inimă de Copil.

Reprezentanţii fundaţiei susţin că Grădina Senzorială înseamnă o adaptare la condiţiile actuale impuse de situaţia pandemică, în care se recomandă ca activităţile cu un număr mai mare de persoane să se desfăşoare preponderent în aer liber.

Peste 30 de copii cu nevoi speciale vor fi beneficiarii acestui spaţiu multifuncţional, care va fi folosit pentru întâlniri de grup şi terapie în aer liber, iar pe fondul creşterii numărului de cazuri COVID şi a faptului că noile tulpini ale virusului atacă din ce în ce mai mult populaţia tânără, o alternativă la terapia în spaţii închise era mai mult decât necesară.

"Grădina Senzorială era necesară deoarece copiii au nevoie de un spaţiu sigur, unde să aibă acces la stimulare senzorială într-un mediu natural şi unde să-şi poată exersa abilităţile de socializare ca şi cum ar fi într-un parc sau la un loc de joacă. Mai mult decât atât, ei vor dobândi abilităţi motrice împletind jocul cu terapia. Faţă de activităţile obişnuite desfăşurate până acum la Centrul de Recuperare, apare posibilitatea de a lucra în aer liber. Putem, astfel, reconstrui mediul natural de joacă al copilului şi putem face mult mai uşor desensibilizarea la diverşi stimuli", a declarat coordonatorul Centrului de Recuperare şi Reabilitare pentru copii cu dizabilităţi Inimă de Copil, psiholog Daniela Puia. AGERPRES / (AS – autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa: Agerpres