Dăncilă: Sunt convinsă că vom avea o Preşedinţie de succes la Consiliul UE

Premierul Viorica Dăncilă s-a declarat convinsă că Preşedinţia României la Consiliul UE va fi una de succes, chiar dacă, a adăugat ea, "foarte mulţi au încercat să acrediteze ideea că nu suntem pregătiţi, că preşedinţia noastră este una de tranziţie, neimportantă".

"Am spus din prima clipă că miniştrii asigură preşedinţia din umbră pe perioada preşedinţiei austriece, s-a făcut o trecere lentă la preşedinţia română; începând de ieri, miniştrii au fost în comisiile Parlamentului European, s-au descurcat foarte bine, au avut aprecieri, am avut aprecieri în urma evenimentului de la Bucureşti (de la Ateneul Român, de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul UE – n.r.), deci, iată că ceea ce am apreciat de fiecare dată, că Guvernul este pregătit şi că tratăm cu foarte multă seriozitate, a devenit realitate. Sunt convinsă că vom avea o preşedinţie de succes, chiar dacă foarte mulţi au încercat să acrediteze ideea că nu suntem pregătiţi, că preşedinţia noastră este una de tranziţie, aşa, neimportantă. Ssunt hotărâri importante la nivel european şi noi ştim ce avem de făcut şi suntem foarte bine pregătiţi", a declarat Viorica Dăncilă, marţi, la Antena 3, întrebată dacă lucrurile merg bine din punctul de vedere al gestionării Preşedinţiei României la Consiliul UE.

Premierul a menţionat că în cadrul vizitei pe care o va efectua la Bruxelles, miercuri va avea o întâlnire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, dar va avea şi o întâlnire cu liderul grupului PPE, Manfred Weber.

"Voi avea mai multe întâlniri în Parlamentul European, voi avea întâlniri poimâine (joi – n.r.) cu Comitetul Economic şi Social European, deci, mai multe întâlniri. Voi participa la o conferinţă alături de Antonio Tajani, deci, tot ceea ce ţine de preşedinţia rotativă, tot ceea ce ţine de România vom încerca să tratăm cu foarte multă seriozitate, astfel încât să transformăm totul într-un succes al României şi al românilor, în fond", a afirmat Dăncilă. AGERPRES/ (AS – autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)

Sursa: Agerpres