Înotătorul Avram Iancu, din Petroşani, s-a arătat onorat de faptul că preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, bibliotecarul din Valea Jiului arătând că distincţia primită reprezintă o încununare a eforturilor pe care le-a depus în ultimii cinci ani pentru promovarea imaginii ţării noastre.
"Această distincţie încununează cu succes o muncă susţinută pe care am depus-o în ultimii cinci ani. Este onorant pentru mine să primesc cea mai înaltă distincţie a ţării mele pe care am încercat să o promovez, cum am putut eu mai bine, oriunde am fost în lume. Le mulţumesc tuturor celor care m-au sprijinit de-a lungul timpul în acţiunile mele", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Avram Iancu.
Şeful statului a conferit Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler lui Avram-Marius Iancu în semn de "înaltă apreciere şi recunoaştere pentru excepţionala performanţă sportivă, pentru determinarea, pasiunea şi perseverenţa cu care şi-a desăvârşit poziţia de înotător ultra-performant la nivel naţional şi internaţional".
Anul acesta, Avram Iancu a parcurs pe Marea Neagră traseul de 680 km dintre Sulina şi Istanbul în 60 de zile, din care 50 de zile le-a petrecut efectiv în apă. El a înotat zilnic, fără costum de neopren şi fără labe de înot, între 13,8 şi 15 kilometri, la o temperatură a apei de 15-16 grade Celsius.
El şi-a început cursa pe 2 septembrie din locul în care s-a aflat, anul trecut, la finalul celor 2.860 de kilometri pe care i-a parcurs înot, în vara lui 2017, pe întreg cursul Dunării.
Polisportivul din Petroşani mai este cunoscut şi pentru performanţa sa prin care a parcurs înot Canalul Mânecii, în august 2016, fără să poarte costum de neopren sau labe de înot. AGERPRES/(AS – autor: Sorin Blada, editor: Nona Jalbă, editor online: Anda Badea)
Sursa: Agerpres