Vâlcea: O gospodărie din comuna Slătioara, afectată de o alunecare de teren, evacuată de urgenţă de către autorităţi

Cele două persoane şi bunurile din gospodăria afectată de alunecarea de teren produsă joi dimineaţa în comuna Slătioara vor fi evacuate, un echipaj de pompieri militari fiind deja în zonă pentru demararea acestor operaţiuni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Prefectura Vâlcea a precizat că locuinţa celor două persoane, mamă şi fiu, din cătunul Coasta Cerbului, are structura de rezistenţă afectată şi nu mai prezintă siguranţă, o comisie constituită la ordinul prefectului judeţului constatând că este nevoie de evacuarea de urgenţă a acesteia şi propunând cazarea celor două persoane într-un fost sediu de poştă din zonă până la rezolvarea situaţiei.

Joi dimineaţa, din cauza precipitaţiilor, în comuna Slătioara terenul a luat-o la vale, angrenând prăbuşirea platformei drumului comunal care face legătura între comunele Slătioara şi Vaideeni pe o suprafaţă de peste 50 de metri, în prezent circulaţia între cele două localităţi fiind întreruptă.

În zona respectivă locuiesc aproximativ 150 de persoane, autorităţile locale intervenind încă de dimineaţă pentru realizarea unei variante provizorii alternative care să le permită acestora să circule între cele două localităţi. AGERPRES/ (AS – autor: Ramona Dincă, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)

Sursa: Agerpres