ŞTIRILE SERII ÎN JUDEŢE – 19 MARTIE

* Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat marţi, la Universitatea 'Ovidius' din Constanţa, că intrarea în zona Euro nu mai este un panaceu, iar dacă România va adera la moneda unică fără să fie pregătită, atunci problemele nu numai că nu i se vor rezolva, ba dimpotrivă, se pot şi agrava. Guvernatorul BNR a menţionat, referitor la adoptarea monedei euro de către ţara noastră, că România nu este dezvoltată armonios, pentru intrarea în zona euro îndeplinind condiţiile necesare doar Bucureşti şi judeţul Ilfov.

* Preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădulescu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că în acest an prevede o creştere cu circa 20-30% a numărului de turişti, care anul trecut a fost de circa un milion, şi o creştere similară a încasărilor. Preşedintele OPTBR a precizat că Guvernul poate să sprijine acest sector, însă baza trebuie să rămână investitorii din turismul balnear.

* Caricaturistul timişorean Ştefan Popa Popa's va deveni "Ambasador Cultural al Municipiului Timişoara", titlu acordat de municipalitate, la iniţiativa primarului Nicolae Robu. Ştefan Popa Popa's este deja Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara, din 1995.

* Staţiunea de cercetare legumicolă Buzău pregăteşte pentru acest an peste 7 milioane de răsaduri, cu aproape 20 de procente mai multe decât anul trecut, cele mai solicitate fiind soiurile tradiţionale româneşti. Dr. ing. Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, a spus că soiurile româneşti sunt la mare căutare, iar cultivatorii s-au îndreptat spre produsele autohtone, a legumelor de altădată, ca urmare a presiunii cultivatorilor care cer legume româneşti cu gust şi aromă.

* Cea mai mare crescătorie de porci din România, cunoscută ca fiind a doua ca mărime din Europa, şi care a fost afectată anul trecut în luna august de virusul pestei porcine africane (PPA), ar putea ieşi la finalul acestei luni din carantina impusă în astfel de cazuri, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Brăila, Dragoş Frigioiu. Crescătoria, care aparţine SC TEBU Consult Brăila, număra în cele două ferme existente pe teritoriul judeţului Brăila, la Gropeni şi Tufeşti, peste 140.000 de porci, înainte ca virusul să pătrundă aici şi, conform legii, să fie eutanasiaţi toţi porcii.

* Garda de Coastă a întocmit un dosar penal pe numele unui cetăţean iranian care, prin intermediul unei societăţi din judeţul Ilfov, a introdus în ţară peste două milioane de cutii de chibrituri, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute. Luna trecută, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii Biroului Vamal Constanţa Sud au efectuat controlul amănunţit al unui container sosit în Portul Constanţa din Pakistan şi având ca destinatar o societate din judeţul Ilfov, fiind descoperite 2.753.000 de cutii de chibrituri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: Agerpres