ŞTIRILE SERII ÎN JUDEŢE – 13 MARTIE

* Un grup de 15 persoane din Târgu Mureş, condus de şeful Salvamont Mureş, Kovacs Zoltan Robert, şi format din părinţi şi copii, a reuşit să escaladeze vârful Uhuru din Kilimanjaro, înalt de 5.896 de metri. Expediţia pe Kilimanjaro a fost cu atât mai inedită cu cât în grupul de 15 persoane, între care se aflau trei tinere şi 12 tineri şi adulţi, se aflau persoane cu vârste cuprinse între 17 şi 56 de ani. Kovacs Zoltan Robert a anunţat, într-o conferinţă de presă, că obiectivul expediţiei – gândită iniţial ca un cadou pentru examenul de bacalaureat al fiului său – a fost atins de toţi cei 15 participanţi.

* Municipalitatea va aloca un milion de euro pentru construirea unei parcări subterane în Piaţa Mică din Suceava, a declarat într-o conferinţă de presă primarul Ion Lungu.

* Angajaţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu nu mai au voie în timpul programului să intre pe YouTube şi pe Facebook de pe calculatoarele de serviciu, având acces în continuare la Internet, dar doar pe site-urile care îi ajută în activitatea medicală, potrivit directorului instituţiei, Cornel Benchea. De asemenea, fiecare angajat care foloseşte calculatorul în interes de serviciu va avea o adresă de mail oficială şi nu va mai putea trimite documente de pe Yahoo sau Gmail.

* Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş a anunţat că a emis ordinele privind încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatelor de consilier local în cadrul Consiliului Local Târgu Mureş pentru cinci din cei şase consilieri ai PNL daţi afară din partid după ce au votat lista obiectivelor de investiţii ale oraşului pentru 2019, care implica şi accesarea unui credit.

* Peste 30 de copii au fost abandonaţi în diverse secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani în ultimii doi ani, majoritatea ajungând în sistemul de protecţie a copilului, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.

* 85 de grefieri din judeţul Vaslui au intrat în grevă japoneză, nemulţumiţi de salarii şi de volumul foarte mare de muncă. Grefierii au intrat la program purtând o banderolă albă pe braţ, solicitând, printre altele, modificarea statutului profesional şi recunoaşterea studiilor superioare.

* Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a dispus, în urma unei vizite în teren, luarea de măsuri urgente pentru consolidarea porţiunilor din drumul judeţean care duce la cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din munţii Orăştiei, în condiţiile în care în anumite locuri acesta a fost afectat de alunecările de teren în vara şi iarna care au trecut.

* Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a sesizat comisia de disciplină internă cu privire la 140 de radiografii găsite în vestiarele a trei medici de la Secţia ortopedie, a precizat directorul medical al spitalului, Florin Popa. Până acum au fost analizate 20 dintre radiografiile găsite în vestiarele medicilor şi cea mai veche dintre ele datează din 2014.

* HackTM, cel mai mare concurs de IT din România, se va desfăşura anul acesta la Oradea, în perioada 5-7 aprilie, a anunţat, într-un comunicat, Primăria Oradea, unul dintre organizatori.

* Două focare de varicelă sunt în prezent în evoluţie, la Şcoala "Vlaicu Vodă, din municipiul Slatina şi la Grădiniţa Nr. 1 din oraşul Balş, unde zeci de copii s-au îmbolnăvit, potrivit medicului Magdalena Stegaru, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Olt.

* Din cele 12.500 de persoane aflate în evidenţele AJOFM Buzău numai 1.500 sunt şomeri indemnizaţi iar două treimi din beneficiarii Legii 416 sunt analfabeţi şi nu se vor putea angaja. "Circa 65% din cele aproximativ 11.000 de persoane care beneficiază de prevederile Legii 416 nu pot urma cursuri de calificare şi nu se pot angaja, pentru că au sub patru clase sau pur şi simplu nu au mers la şcoală", a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Ionel Tociu. AGERPRES/(AS-editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres