ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI – 5 FEBRUARIE

* Liderii coaliţiei de guvernare PSD – ALDE s-au reunit în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, discuţiile vizând proiectul de buget pe 2019. Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a venit în biroul lui Liviu Dragnea împreună cu liderii ALDE Daniel Chiţoiu şi Varujan Vosganian. Anterior, la biroul lui Dragnea a ajuns şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Potrivit unor surse politice, la şedinţă participă şi reprezentanţi ai UDMR.

* Partidul Mişcarea Populară a realizat o analiză a guvernării PSD pentru perioada 2017 – 2018, care poate constitui baza unui demers privind crearea unei comisii parlamentare de anchetă a actualei Puteri pentru subminarea economiei naţionale, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

* Miniştrii Justiţiei şi cei ai Afacerilor Interne din statele membre UE vor participa, de miercuri până vineri, la Bucureşti, la o reuniune informală desfăşurată în contextul exercitării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Printre dosarele care urmează a fi discutate se află cele privind terorismul, migraţie şi azil, Schengen, modalităţi de dezvoltare a cooperării judiciare în materie civilă şi comercială.

* Inspecţia Judiciară urmează să efectueze, în perioada 11 – 18 februarie, un control tematic la Curtea de Apel Bucureşti, informează IJ. Controlul are ca obiective verificarea respectării dispoziţiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti referitoare la repartizarea actelor de sesizare şi identificarea eventualelor vulnerabilităţi ale programului informatic utilizat în scopul distribuirii aleatorii a cauzelor.

* Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti anunţă că a demarat o anchetă internă şi a sesizat Comisia de disciplină pentru analizarea modului în care un funcţionar public din cadrul Biroului de Informatică şi Biostatistică Medicală a atribuit codul de parafă italianului Matteo Politi, care a operat în mai multe clinici private fără a avea acest drept. AGERPRES/(autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres