ŞTIRILE SERII BUCUREŞTI – 13 MARTIE

* Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei în acest sezon a ajuns la 173, potrivit ultimei informări publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Ultima persoană care a murit din această cauză este un bărbat de 66 de ani din Dâmboviţa, confirmat cu virus gripal tip A.

* Curtea Constituţională a României a respins sesizarea PNL şi USR privind legea de aprobare a OUG referitoare la operaţionalizarea Secţiei de investigare a magistraţilor, stabilind că actul normativ este constituţional, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

* Procurorul general Augustin Lazăr a stabilit că DNA are competenţa de a instrumenta dosarul "Tel Drum", în care este anchetat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

* Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, după ce Parlamentul a respins cererea preşedintelui Iohannis de reexaminare a legii bugetului de stat pe 2019, adoptând proiectul în forma trimisă iniţial spre promulgare, că vor fi asigurate plăţile angajate atât pentru proiecte, cât şi pentru 'zona socială'.

* Anunţul conform căruia Primăria Capitalei intenţionează să achiziţioneze 130 de autobuze hibride a fost publicat pe SICAP, valoarea totală estimată fiind de 195.487.890 lei.

* Curtea Constituţională a României a admis parţial sesizarea PNL şi USR referitoare la Legea privind sistemul public de pensii, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

* Curtea Constituţională a României a informat că a admis parţial sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, care vizează şi alegerile pentru Parlamentul European.

* Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, va participa, joi şi vineri, la Bucureşti, la cel de-al 8-lea Summit european al regiunilor şi oraşelor. Potrivit Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Creţu va susţine unul dintre discursurile principale din cadrul reuniunii, având ca temă consolidarea politicii de coeziune în UE, şi va dezbate cu reprezentanţii autorităţilor locale şi regionale beneficiile aduse de fondurile structurale şi de investiţiile europene. AGERPRES/(autor: Mihai Simionescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres