Meleşcanu, la Bruxelles: UE şi ASEAN împărtăşesc aceleaşi valori fundamentale şi se confruntă cu provocări similare

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a abordat la Bruxelles perspectiva stabilirii parteneriatului strategic dintre Uniunea Europeană şi Asia de Sud-Est, evidenţiind faptul că UE şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) împărtăşesc aceleaşi valori fundamentale şi se confruntă cu provocări similare, informează MAE.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, Teodor Meleşcanu a condus delegaţia României la cea de-a 22-a Reuniune ministerială Uniunea Europeană – Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (UE-ASEAN), care s-a desfăşurat luni la Bruxelles şi care a avut ca temă principală de dezbatere relaţia UE-ASEAN şi avansarea colaborării spre încheierea unui parteneriat strategic biregional.

În intervenţia sa, şeful delegaţiei române a abordat perspectiva stabilirii parteneriatului strategic dintre Uniunea Europeană şi ASEAN, care va reflecta relevanţa celor două organizaţii în arhitectura regională şi globală. Sub sloganul Preşedinţiei României a Consiliului UE, Coeziunea, o valoare comună europeană, ministrul român al afacerilor externe a subliniat valenţele acesteia pentru relaţiile dintre UE şi ASEAN.

"UE şi ASEAN împărtăşesc aceleaşi valori fundamentale şi se confruntă cu provocări similare. Este necesară o abordare comună a temelor globale, cum ar fi schimbările climatice, securitatea cibernetică şi combaterea extremismului. Toate acestea bazate pe susţinerea unor obiective comune: promovarea multilateralismului, a integrării regionale, a comerţului deschis şi echitabil, a ordinii internaţionale bazate pe reguli şi a soluţionării paşnice a disputelor", a declarat Meleşcanu.

Ministrul a punctat provocările de securitate din vecinătatea europeană şi preocuparea comună privind securitatea cibernetică, făcând apel la o abordare solidară UE-ASEAN. Totodată, s-a referit şi la oportunităţile de colaborare biregională din domeniul conectivităţii, inclusiv în ceea ce priveşte dimensiunea interumană a conectivităţii, în cadrul căreia educaţia deţine un rol cheie.

Concluziile Reuniunii ministeriale au vizat aprofundarea relaţiilor UE-ASEAN în 2019. Consiliul UE a reiterat sprijinul acordat pentru integrarea regională a ASEAN şi a subliniat importanţa promovării unor legături mai strânse privind comerţul şi investiţiile cu ASEAN, reamintind angajamentul său de a consolida cooperarea în domeniul securităţii, precizează MAE.

În marja reuniunii, şeful diplomaţiei române a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe al Malaysiei, Dato' Saifuddin Abdullah. Cu acest prilej, Teodor Meleşcanu a reiterat interesul României pentru dezvoltarea dialogului politic şi a cooperării economice bilaterale. A subliniat prioritatea acordată de România aspectelor privind comutarea sentinţei celor doi cetăţeni români condamnaţi definitiv la moarte în Malaysia şi asigurarea unui tratament echitabil în cazul celui de-al treilea deţinut, aflat încă în curs de judecată. De asemenea, ministrul Teodor Meleşanu a exprimat apreciere pentru colaborarea excelentă dintre cele două state în cadrul organizaţiilor internaţionale, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS-editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)

Sursa: Agerpres