Ghinea (USR): UE investeşte sute de milioane de euro în educaţia din România, dar rezultatele sunt aproape de zero

Uniunea Europeană (UE) investeşte sute de milioane de euro în educaţia din România prin diverse programe, dar rezultatele sunt aproape de zero, a declarat miercuri, la Focşani, deputatul Uniunii Salvaţi România (USR), Cristian Ghinea.

"Suntem în situaţia în care UE investeşte sute de milioane de euro în educaţia din România, prin Ministerul Fondurilor şi Ministerul Educaţiei, şi rezultatele sunt aproape de zero. Am cheltuit prin POSDRU câteva miliarde de euro în bugetul trecut ca să pregătim mai bine populaţia României şi rezultatul sistemic este zero", a declarat, într-o conferinţă de presă, Cristian Ghinea.

Deputatul USR consideră că o soluţie la această problemă ar putea fi o mai mare implicare a UE în cheltuirea banilor europeni.

"Mi se pare că, din păcate, Uniunea Europeană este prea timidă pe alocuri. Mi-aş dori să intervină mai mult. (…) Mi-aş dori un fel de co-guvernanţă acolo unde UE dă bani. (…) Sunt enorm de multe cazuri în care consumăm banii, dar dacă ăia (UE – n.red) încearcă să intervină mai mult, să zică, 'Haideţi, faceţi aşa!', zicem: 'Nu, nu, nu, nu aveţi atribuţii'. (…) Poate că ar trebui să fie o cale de a moderniza România, prin mai multă guvernanţă europeană. Aş vrea mai multă intervenţie de acolo", a opinat Cristian Ghinea.

Deputatul Cristian Ghinea a fost prezent la Focşani, alături de preşedintele USR, Dan Barna, dar şi alţi lideri ai partidului din toată ţara, la o şedinţă festivă a Biroului Naţional al USR, prilejuită de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române. AGERPRES/(A – autor: Dana Lepădatu, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa: Agerpres