Bistriţa-Năsăud: Drum comunal blocat de o cădere de zăpadă de pe versanţi

Un drum comunal care leagă localităţile Rodna şi Valea Vinului din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost blocat, miercuri după-amiază, în urma căderii unei cantităţi masive de zăpadă de pe versanţi, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Cele două localităţi se află la poalele Munţilor Rodnei.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Rodna a mobilizat două utilaje la faţa locului pentru a debloca drumul.

Din primele informaţii, nu există autovehicule care să nu poată înainta din cauza zăpezii căzute pe carosabil. AGERPRES / (AS – autor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: Agerpres