Augustin Lazăr: Protecţia patrimoniului cultural şi natural, una dintre priorităţile Ministerului Public

Protecţia patrimoniului cultural şi natural reprezintă una dintre priorităţile Ministerului Public, a arătat, luni, procurorul general al României, Augustin Lazăr, cu ocazia unei mese rotunde cu tema "Protecţia prin mijloacele dreptului penal a patrimoniului cultural naţional", organizată la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, evenimentul, la care au participat diplomaţi reprezentând statele UE, SUA şi state vecine care au avut o contribuţie importantă în recuperarea unor bunuri relevante ale patrimoniului cultural naţional, a fost ocazionat de celebrarea "Anului European al Patrimoniului Cultural". Tema întrevederii a reprezentat-o recuperarea de la autorităţile judiciare partenere a bunurilor de patrimoniu care au format obiectul traficului ilicit cu bunuri culturale.

"În cadrul întrevederii, au fost analizate instrumentele de cooperare judiciară cele mai eficace, precum şi soluţiile optime pentru consolidarea cooperării prin schimbul de bune practici, înfiinţarea unei reţele europene pentru protejarea patrimoniului cultural şi natural, a unui Parchet European, competent inclusiv pentru criminalitatea organizată transfrontalieră, respectiv traficul cu bunuri culturale", se arată în comunicat. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Sursa: Agerpres