Uniunea Scriitorilor – îngrijorată de politizarea şi controlul asupra Justiţiei; solicită majorităţii parlamentare să renunţe la această tentativă

Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România îşi exprimă îngrijorarea cu privire la tentativele de politizare şi de control asupra Justiţiei şi solicită actualei majorităţi parlamentare să renunţe la acest lucru şi să se concentreze pe efortul de a face din România o ţară dezvoltată la nivel european.

"Uniunea Scriitorilor din România priveşte cu tot mai multă îngrijorare actele de legiferare în materie de Justiţie şi atrage atenţia asupra efectelor lor negative, atât în privinţa păcii sociale din ţară, cât şi în privinţa imaginii şi prestigiului României în arena internaţională", precizează Uniunea, într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Forul reaminteşte că "nu este o organizaţie partizană şi nu face altă politică decât cea a culturii române", dar "prin natura ei, ca breaslă intelectuală, nu poate rămâne fără reacţie atunci când în societate sunt înregistrate disfuncţionalităţi care ameninţă echilibrul şi amanetează viitorul naţiunii".

"În condiţiile în care România are probleme structurale grave – cum ar fi dezechilibrele macroeconomice, starea infrastructurii, nivelul scăzut al investiţiilor publice, deficienţe grave ale sistemului de sănătate, respectiv de învăţământ -, care pot şi trebuie rezolvate prin actul de guvernare, concentrarea asupra măsurilor de reorganizare a Justiţiei este de neînţeles din punctul de vedere al interesului naţional. Zeci de mii de români pleacă anual dintr-o ţară în care sunt atât de multe de făcut şi în care există atâtea şi atâtea posibilităţi pentru fiecare din cetăţenii ei", atrage atenţia Uniunea Scriitorilor.

Organizaţia se declară de acord cu o reformă în justiţie, pe care o caracterizează drept "necesară, atât pentru a putea duce mai departe lupta contra corupţiei, cât şi pentru a pune capăt unor abuzuri", dar apreciază că "suita de măsuri luate în ultimul timp, vizând reorganizarea Justiţiei, măsuri incoerente şi haotice, fără consultarea specialiştilor şi a corpului magistraţilor, nu doar că îngreunează lupta împotriva corupţiei, dar a scos în stradă mii de oameni din toate categoriile sociale şi profesionale" şi "a coalizat o largă neîncredere europeană faţă de ţara noastră".

Uniunea Scriitorilor solicită actualei majorităţi parlamentare să renunţe la tentativa de a controla Justiţia şi să se concentreze pe efortul de a face din România o ţară dezvoltată la nivel european.

"Uniunea Scriitorilor apreciază că există riscul ca repetatele măsuri în materie de Justiţie să ducă, simultan, la o fractură socială şi la o izolare internaţională a ţării noastre. Pentru a elimina acest risc, Uniunea Scriitorilor solicită actualei majorităţi parlamentare să renunţe la tentativa de a controla Justiţia şi să se concentreze pe efortul de a face din România o ţară dezvoltată la nivel european. Ar fi un efort benefic atât pentru societate, cât şi pentru clasa politică românească, în ansamblul ei. Suntem dispuşi ca breaslă intelectuală cu un mare număr de membri şi în măsura competenţelor noastre în domeniul cultural să participăm instituţional la acest efort de regândire a României, fără de care, oricât s-ar extinde controlul politic asupra diferitelor domenii de activitate şi oricât s-ar recicla discursul patriotard de altădată, nu e de aşteptat niciun progres real", se mai arată în comunicatul citat. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: Agerpres